Viena (germană Wien) este capitala Austriei. Oraşul este situat în extremitatea răsăriteană a acestei republici federale, în landul (regiunea autonomă) Viena, şi este traversată de Dunăre. Regiunea autonomă Viena este, cu cei aproape două milioane de locuitori ai săi, ce reprezintă un sfert din populaţia totală a Austriei, al zecelea oraş ca mărime din cadrul Uniunii Europene.
Populat de 1,68 milioane de locuitori, oraşul Viena este un important centru politic internaţional (datorită neutralităţii postbelice a Austriei şi situării în partea centrală a Europei), unde îşi au sediul organizaţii de primă mărime, ca: Organizaţia Naţiunilor Unite(ONU), Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi alte diverse agenţii, între care: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică. Această agenţie îşi are sediul, alături de cel al ONU, într-unul dintre complexele aşa-numitului centru UNO-city, aproape de Dunăre.
Oraşul a fost secole de-a rândul capitală imperială şi reşedinţă a familiei regale de Habsburg, ceea ce a dus la dezvoltarea sa ca unul dintre cele mai importante centre culturale şi politice ale Europei. Cotat fiind drept al patrulea oraş pe plan mondial, cu o populaţie pe atunci de două milioane de locuitori, Viena era depăşită doar de Londra, New York şi Paris. La sfârşitul primului război mondial capitala Austriei a pierdut un sfert din populaţia sa. La propunerea Republicii Austria, centrul vechi al oraşului Viena precum şi castelul Schönbrunn, mărturii vii ale domniei familiei imperiale de Habsburg, au fost trecute de UNESCO pe lista monumentelor patrimoniului mondial.
Pe parcursul istoriei, Viena a fost capitala Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană şi între 1867-1918 a Imperiului Austro-Ungar. Aici s-a desfăşurat, în anul 1815, mult mediatizatul Congres de la Viena.
Geografie
Viena este datorită suprafeţei sale de numai 414,65 km² cel mai mic land al Austriei şi totodată singurul land care nu se învecinează pe nici una din graniţele sale cu un o altă ţară. Întrucât este regiune autonomă, cu statut special, în cadrul republicii federale din care face parte, Viena dispune de suprafeţe costruite şi de o infrastructură mult extinse în raport cu suprafaţa sa. 11,3% din suprafaţă este alocată construcţiilor, 11,1% reprezintă suprafaţa ocupată de reţelele de circulaţie, altele decât cele pe şine, care acoperă la rândul lor 2,2% din suprafaţa totală a landului. Viena este considerată a fi regiunea cu cea mai mare suprafaţă destinată parcurilor şi grădinilor, care se bucură de un procent semnificativ de 28,4%, reprezentând 117,76 km². Apele reprezintă 4,6%, adică o suprafaţă de numai 19,1 km², fiind prezente pe o mai mare întindere în Burgenland.
Viena se numără printre cele patru regiuni cultivatoare de viţă de vie. 1,7% din suprafaţă a fost atribuită viticulturii, în timp ce suprafaţa împădurită acoperă 16,6%, iar agricultura se realizează pe 15,8% din totalul suprafeţei acestei regiuni.
[modifică] Localizare
Dezvoltarea sa ca unul dintre cele mai mari şi importante oraşe ale Europei Centrale, Viena o datorează, între altele, poziţiei sale geografice favorabile. Oraşul se află între culmile nord-vestice ale Alpilor, în zona bazinelor vieneze. Oraşul istoric a fost ridicat numai în partea de sud a Dunării, astăzi însă el se întinde pe ambele maluri. Viena a luat naştere la intersecţia dintre direcţia vest-est (Dunărea) cu cea din nord-sud. Dunărea formează aici mai multe braţe, care cuprind numeroase insule fluviale.
După căderea Cortinei de fier în 1989 s-au reluat relaţiile economice şi de tranzit dintre ţările din nordul şi cele din estul Austriei. Apropierea geografică de „blocul de est” de odinioară s-a făcut din nou remarcată. Viena se află la o distanţă de doar 60 km de capitala Slovaciei, Bratislava, ceea ce este un caz unic în Europa (făcând abstracţie de cazul Vatican-Roma). Începând cu 21 decembrie 2007, odată cu extinderea spaţiului Schengen ce a vizat printre altele şi ţările învecinate Austriei Cehia, Slovacia şi Ungaria, graniţele Austriei au devenit libere, permiţând pentru prima dată din 1918 să fie trecute oricând şi pe oriunde fără control.
[modifică] Peisaj
Teritoriul Vienei are o suprafaţă construită relativ mică. Aproximativ jumătate din suprafaţă este destinată spaţiului verde, întinderi semnificative fiind de asemeni atribuite agriculturii.
Viena cuprinde un teritoriu ce coboară până la 151 m deasupra nivelului mării în Lobau şi urcă în Pădurea Vieneză până la înălţimea de 542 m Hermannskogel. Aici, în nord-vestul, ca și în vestul și sud-vestul Vienei, se află Pădurea vieneză, cu înălțimile Leopoldsberg, Kahlenberg, și extensiile sale ce pătrund până în interiorul orașului. Pădurea vieneză este străbătută de râuri ce trec prin teritoriul capitalei austriece. Cel mai cunoscut poartă numele oraşului, Viena. Munții din vest sunt continuați în sud de terasele din perioada glaciară, Wienerberg și Laaer Berg. Întregul ținut este pentru viticultură, el formând regiunea viticolă Viena.
Estul este o regiune joasă (Marchfelds) ce servește actualmente drept teren agricol, dar care este acaparată, în ritm accelerat, de construcții. În sud-est, de-a lungul Dunării, se întind câmpiile de pe malurile fluviului, declarate parc național.
Din cauza actualelor condiţii atmosferice (ca și în cazul altor state europene), cartierele de locuințe se află predominant spre granița de vest a Vienei, unde poluarea nu s-a făcut încă remarcată, în timp ce zona industrială ocupă partea de est a orașului.
[modifică] Clima
Clima Vienei este temperat continentală cu influențe oceanice dinspre vest. Precipitațiile sunt în Viena relativ mici în comparație cu celelalte regiuni ale Austriei, perioadele de secetă fiind lungi. Iernile sunt însă blânde față de restul țării. Temperatura medie se ridică la 11,4º C în centrul Vienei, coborând la 10,2º C spre periferie. Precipitațiile sunt în medie de 600 mm, vienezii bucurându-se de numai 60 de zile de vară, faţă de cele 70 de zile de iarnă pe an. În Viena se află Institutul Central de Meteorologie și Geodinamică (ZAMG).
[modifică] Istorie
Prima lucrare de istorie referitoare la istoria orașului Viena datează din secolul al XIII-lea. Este o cronică a orașului scrisă de Jans dem Enikel.
[modifică] Perioada antică, perioada romană, perioada medievală
Descoperirile arheologice au demonstrat că bazinul Vienei a început să fie locuit din epoca pietrei. În epoca bronzului, teritoriul a continuat să fie locuit, fapt atestat și de mormintele de incinerare descoperite aici. Epoca fierului - Cultura Hallstatt - s-a bucurat de o și mai bună reprezentare arheologică în această zonă, dovezile locuirii în perioada respectivă fiind de necontestat (necropole şi alte urme). Din perioada celtică provin datele despre Oppidum-ul aflat pe Leopoldsberg și o cetate celtică denumită Vedunia („râuleț de pădure”).
În secolul I d.Chr., romanii au ridicat pe locul unde astăzi se află centrul istoric al Vienei, în apropierea Dunării, un castru și un oraș civil cu numele Vindobona (localizat în sectorul/cartierul 3 al orașului de astăzi). Iniţiativa romană a avut drept scop asigurarea graniței provinciei romane Pannonia. Se pot încă vedea pe străzilele sectorului 1 (în centru) zidul și străzile castrului roman. Prezenţa romană a durat până în secolul al V-lea. Poziționarea castrului în partea de est a imperiului l-a transformat într-o pradă ușoară pentru popoarele migratoare germanice, cărora le-a căzut curând victimă.
Drept centru al evului mediu timpuriu în Viena a fost considerat Berghof, care s-a transformat într-un centru comercial pentru regiunea viticolă înconjurătoare. Cea dintâi atestare, medievală, este cea din 881 în Analele Salzburgului. Referirea a fost făcută în contextul unor lupte cu ungurii. Anul 955 a avut un rol hotărâtor asupra dezvoltării ulterioare a Vienei după ce în acest an regele francilor de est Otto I i-a învins pe unguri în bătălia de la Lechfeld (de lângă Augsburg).
În 976 s-a organizat comitatul Ostarrîchi (sau Marchia orientalis, ulterior Marcha Austriae şi Osterland), pe al cărui teritoriu, la granița cu Ungaria, se află Viena de astăzi. Începând cu secolul al XI-lea, Viena a devenit un centru comercial important, în 1155 orașul fiind ridicat de Heinrich Jasomirgott la rangul de capitală. După numai un an, Viena a primit statutul de ducat autonom.
[modifică] Domnia familiei regale de Habsburg
În 1278 ducatul a fost cucerit de regele german Rudolf I de Habsburg. Astfel a început domnia Habsburgilor în Austriei care continuat până la sfârșitul primului război mondial în 1918. Viena se afla în acea epocă în umbra orașului Praga, care fusese desemnată reședință imperială pentru Familia regală de Luxemburg. Dinastia de Habsburg a încercat să dezvolte orașul pentru a ține pasul. O contribuție remarcabilă a avut Rudolf IV, care, printr-o politică economică inteligentă, a ridicat nivelul de trai al populației. Două decizii importante i-au adus acestuia titlul de fondator: construirea universității din Viena în 1365 (după modelul celei din Praga) și a monumentului arhitectonic în stil gotic „Sfântul Ștefan”. Etapele următoare au fost marcate de conflicte între moștenitori, care au stârnit tulburări și au condus la declinul economic al țării.
În 1438 Viena a ajuns oraș de reședință al Sfântului Imperiu Roman, din dispoziţia ducelui Albrecht V, devenit rege romano-german. Numele ducelui este însă legat și de marea acțiune de deportare şi omorâre a evreilor vienezi, în 1421-1422. În 1469, Viena a devenit reședință arhiepiscopală, ceea ce a determinat ridicarea bazilicii Sfântul Ștefan la rang de catedrală. În perioada de domnie a lui Frierich III, un monarh slab din dinastia de Habsburg, Viena se afla mereu la dispoziția potrivnicilor săi, deoarece acesta nu putea asigura pacea ținutului împotriva bandelor de mercenari ce bântuiau nestingheriți locurile.
În 1556, Viena a devenit reședință imperială, după intrarea Ungariei și Boemiei sub dominația casei de Habsburg.
Din 1551 a început recatolicizarea orașului, care căzuse repede sub influența protestantismului lutheran. Regele Ferdinand I i-a adus la Viena pe iezuiți, care au exercitat o influență majoră asupra poporului. Iezuiții au pus bazele unui colegiu, li s-a transferat conducerea universităţii din Viena, au practicat cenzura editorială, au implementat prin acțiunile lor la așa-zisa „contrareformă” a Sfântului Imperiu Roman. Reprezentantul iezuit cel mai de seamă a fost Melchior Khlesl, arhiepiscop de Viena în jurul anului 1600. Acest război religios (Glaubenskrieg) a dus la exproprieri și expulzări brutale, încât în 1640 în Austria au rămas foarte puţini protestanţi.
[modifică] Asediul otoman al Vienei
În 1529 a avut loc primul asediu otoman al Vienei, însă turcii nu au reuşit să cucerească oraşul. Granița dintre Viena și regiunea ungară devenită provincie otomană a rămas timp de 200 de ani la o distanță de doar 150 km, ceea ce a creat o atmosferă de nesiguranță, împiedicând dezvoltarea Vienei. Totuşi nu au încetat să apară construcții noi nici în această perioadă, care însă erau destinate sistemului de apărare a orașului. Fortificațiile, ce au constituit până în secolul al XVII-lea obiectivul principal al constructorilor epocii, și-au dovedit din eficacitatea cu ocazia celui de-al doilea asediu otoman al Vienei, când cetatea a rezistat timp de două luni, până la intervenția armatei regelui polonez Jan Sobieski, care a despresurat Viena, în 1683. Acest moment crucial a decis definitiv retragerea armatelor Imperiului Otoman din partea centrală a Europei.
[modifică] Strălucirea barocului şi clasicismului la Viena
[modifică] Oraşul imperial între conservatorism şi avangardă
[modifică] Primul război mondial şi „prima republică”
[modifică] Viena în timpul naţionalismului şi celui de-al doilea război mondial
[modifică] Ocupaţia, cea de-„a doua republică”, reconstrucţia
[modifică] De la revoluţia ungară până în prezent
[modifică] Populaţia
[modifică] Cultură
Pentru multe secole, Viena a fost centrul muzicii clasice şi al operei. Christoph Willibald Gluck, Wolfgang Amadeus Mozart, Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Johannes Brahms şi Anton Bruckner şi alţii, au lucrat la Viena, iar Antonio Vivaldi a murit aici. Johann Strauss-fiul şi familia sa şi-au creat valsurile în Viena, iar oraşul a devenit casa aşa-zisei „A Doua Şcoală Vieneză”, cu Arnold Schönberg, Alban Berg şi Anton Webern toţi fiind născuţi aici. Este şi sediul Orchestrei Filarmonice Vieneze.
Viena este notabilă şi pentru arhitectura sa. Există numeroase clădiri în stil baroc, dar sunt reprezentate toate celelalte stiluri. Palatul de vară al împăraţilor, Palatul Schönbrunn, a fost conceput ca rival al celui de la Versailles, dar, deşi imens şi ornat, nu a devenit la fel de mare. Grădina Zoologică Schönbrunn se află în incinta palatului. Catedrala Sfântul Ştefan (Stephansdom), construită în secolul al XII-lea este de asemenea de o mare valoare. Arhitectul modern Friedensreich Hundertwasser a construit câteva clădiri în oraş în stilul său idiosincratic.
Centrul istoric al oraşului Viena face parte din patrimoniul mondial al UNESCO din anul 2001.
Turism
Viena nu este numai cel mai populat oraș al Austriei, ci și capitala acesteia și una dintre cele nouă regiuni autonome ale ei. Orașul este împărțit astăzi în 23 de cartiere:
■ Centrul propriuzis (Innere Stadt) ■ Leopoldstadt ■ Landstraße ■ Wieden ■ Margareten ■ Mariahilf ■ Neubau ■ Jösefstadt ■ Alsergrund ■ Favoriten ■ Simmering ■ Meidling ■ Hietzing ■ Penzing ■ Rudolfsheim-Fünfhaus ■ Ottakring ■ Hernals ■ Währing ■ Döbling ■ Brigittenau ■ Floridsdorf ■ Donaustadt ■ Liesing
[modifică] Turul Vienei
Stephansdom
„Der Steffl” cum este numit de vienezi este una dintre imaginile emblematice ale orașului. Construcția sa începuse deja în secolul al XII-lea, dar catedrala a fost terminată abia în anul 1433. Ea este unul dintre monumentele gotice de primă importanță ale Austriei. Domul măsoară 34 metri în lățime și 107 metri în lungime și are patru turnuri. Acoperișul său se constituie din 230.000 țigle colorate. Ambele turnuri ce străjuiesc intrarea principală (Heidentürme) au o înălțime de 65 de metri și adăpostesc clopotul care la rândul său are o înălțime de trei metri și cântărește 22 de tone. Cel mai înalt turn al domului este cel din partea de sud care măsoară 137 de metri. O scară permite vizitatorului pătrunderea în turn oferindu-i o minunată priveliște de la o înălțime de 70 metri. Turnul din partea de nord nu a fost finalizat, este deservit însă de un lift ce te poartă la o înălțime de 60 de metri de unde poți admira împrejurimile clădirii sacre. Poarta principală și partea de vest a domului aparțin stilului romanic. Poarta episcopală realizată în stil gotic revelează vizitatorului aspecte din viața pământească a Sfintei Maria în vreme poarta corului ne relatează momente importante din viața Sfântului Paul. Interiorul catedralei adăpostește la răndul său o serie de alte obiecte și elemente kulturale sau monumente istorice relevante: tronul în stil gotic târziu al lui Anton Pilgram, altarul realizat în stil baroc timpuriu de către Tobias Pock, monumentul funerar al lui Frederic al III-lea ce se află în partea de sud și catacombele, etc. În timpul celui de-al doilea război mondial bazilica Sfântul Ștefan a fost puternic afectată de un incendiu, dar în anii ce au urmat monumentul a fost reconstruit. De altfel imaginea acestei minunate catedrale poate fi admirată și pe moneda de 10 cenți.
Program: lunea și sâmbăta 6ºº-22ºº; duminica 7ºº-22ºº. Plimbări: de lunea până sâmbăta la 10³º și la 15ºº; duminica la 15ºº. Intrare: Turnul de sud - 2€; turnul de nord - 3€; plimbări - 3€.
Palatul Schönbrunn
Palatul Schönbrunn a servit din secolul al XVIII-lea până în 1918 drept reședință de vară a familiei regale de Habsburg. 45 din cele 141 de camere ale castelului sunt deschise publicului larg spre vizitare. Printre acestea se numără și camera lui Napoleon Bonaparte (Împăratul francez și-a avut reședința aici din 1805 până în 1809), cabinetul chinezesc, marea galerie, etc. Amenajările interioare sunt realizate în stil rokoko. Merită să fie admirate de asemeni cele 60 de automobile imperiale ce formează parcul auto al castelului, capela și teatrul castelului. Palatul aurit este înconjurat de un parc impresionant cu grădini artistic amenajate ce fascinează prin arhitectura lor barocă ce se remarcă prin aleile dispuse geometric, înaltele garduri vii, împodobitele fântâni arteziene și statuile de marmură în stil clasic. Așa numita „Palmenhaus” este începând din 1883 cea de-a treia ca mărime clădire din sticlă din lume. Ea adăpostește astăzi un număr de 4500 de specii de plante. Parcul dispune și de un loc de joacă pentru copii. Ruinele romane existente aici au fost realizate în 1778 după proiectul lui Hohenberg care a realizat și renumita Gloriette, un fel de intrare pe o colină din spatele castelului. De aici vizitatorul poate să savureze o minunată priveliște asupra castelului și a grădinilor sale, a bazilicei Sfântul Ștefan (Stephansdom)și a centrului Vienei.
Hofburg
Hofburg este reședința imperială de altă dată. Complexul arhitectural s-a extins de-a lungul timpului continuu. La ora actuală edificiul cuprinde 18 corpuri și 19 spații exterioare. El este sediul președintelui republicii federative austriece, adăpostește mai multe muzee (Muzeul de Artă Populară, colecții de instrumente muzicale, Camera Armelor, colecții ale Muzeului de Istorie a Artei, Muzeul „Sissi”),precum și Biblioteca Națională a Austriei. Kapela curții și kapela muzicală se regăsesc în aripa veche a palatului (Schweizerhof) ce datează din 1277. Grajdurile imperiale din secolul al XVI-lea au fost amplasate pe locul destinat inițial reședinței principelui Maximilian al II-lea. Astăzi se găsesc aici Școala de călărie spaniolă și muzeul „Lipizzaner”. În „Camera Comorilor” vizitatorul poate admira printre altele coroana imperială aparținând Sfântului Imperiu Roman (datând de prin 962), coroana imperială austriacă (1602), comoara Burgunzilor din secolul al XV-lea și comoara Ordinului Lânii de Aur. Tot aici se mai pot vizita apartamentele imperiale, spațiul privat ce a aparținut Majestății sale Împăratul Franz Josef, saloanele de mese, de bal, etc.
Program: din septembrie până în iunie - 9ºº-17³º; din iulie până în august - 9ºº-18ºº.
Taxă de intrare: 9,50 €; cu „Silberkammer” sau muzeul „Sissi” și apartamentele imperiale inclus - 12,40€.
Prater
Prater este un parc de distracții uriaș, ce este utilizat de vienezi drept principal loc de relaxare. Cea mai cunoscută parte a acestui spațiu de agrement este Wurstlprater. Această amenajare datează din secolul al XIX-lea. Cea mai apreciată atracție a parcului o constituie Roata Uriașă (Riesenrad), ce are o înălțime de 65 metri și a fost inaugurată în 1896/1897 cu ocazia sărbătoririi jubileului înscăunării Majestății Sale Împăratul Austriei Franz Josef. Ea a fost aproape complet distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial dar reconstruită după aceea.
În apropiere se găsește gara principală pentru trenulețul liliputanilor. Trenulețul parcului datează din anul 1928 și efectuează o cursă de 3,9 km. Un alt punct culminant ăl reprezintă „Republica Kugelmugel” a lui Edwin Lipburger. Acesta și-a construit în anii ‘70 o casă sub forma de bilă și și-a proclamat aici propria republică, sub pretextul că construcția sa „miraculoasă” necesită un spațiu infim.
Emblematic pentru acest parc de distracții este și „Calafati”, reprezentarea unui chinez de 9 m.
Pe lângă trenul fantomelor și autoscutere vizitatorul Praterului se mai poate bucura și de alte distracții ce au la bază diferite și specifice mijloace de locomoție.
[modifică] Viena pe mapamond
[modifică] Literatură
[modifică] Vezi şi
Palatul Schönbrunn
Palatul Belvedere
Domul Sfântul Ştefan din Viena
Hofburg
Orchestra Filarmonică din Viena
Metroul Vienez
Prater
vineri, 16 ianuarie 2009
München descriere
Nume
Numele oraşului München provine de la latinescul "monachus" ("călugăr").
[modifică] Istorie
Aşezarea a fost fondată sub numele Munichen în 1158 de către Henric Inimă de Leu, duce de Saxonia; o jumătatate de secol mai târziu a primit statut de cetate şi a fost fortificată.
În 1327, întreg oraşul a fost distrus de foc, dar a fost reconstruit câţiva ani mai târziu de către Ludovic IV, conducătorul Sfântului Imperiu Roman în acel moment. Prima instituţie academică a oraşului, Academia Bavareză de Ştiinţe, a fost fondată în 1759.
În 1806, a devenit capitală a regatului Bavaria. Douăzeci de ani mai târziu o altă prestigioasă instituţie educaţională, Universitatea Landshut, şi-a pus bazele în München.
În 1882 în oraş a fost introdusă iluminarea electrică.
München a fost oraşul unde Trandafirul Alb (germană: Die Weiße Rose), un grup de studenţi, a format o mişcare anti-nazistă din iunie 1942 până în februarie 1943. Au fost arestaţi pentru că au distribuit prospecte în Universitatea din München.
Oraşul a fost lovit grav în timpul celui de Al Doilea Război Mondial dar, după ocupaţia americană (1945), a fost reconstruit după un plan meticulos.
[modifică] Obiective turistice
Munchen este o populară destinaţie turistică, fiind numită capitala secretă a Germaniei. Piaţa Marienplatz (numită după o coloană ce se găseşte în centrul său), cu noua si vechea Primarie, atragatorare prin turnurile lor, figurează scene medievale. Peterskirche este cea mai veche biserică din centru. Totuşi catedrala Frauenkirche este cea mai faimoasă biserică din centrul oraşului, prin spectaculoasa sa arhitectură medievală. Înăltimea turnurilor sale, 99 metri, limitează începând din 2004, noile clădiri ale oraşului.
Oraşul are mai multe muzee de artă, printre care şi Alte Pinakothek, Neue Pinakothek, şi Pinakothek der Moderne.
Fişier:Munich Bavaria small.jpg
Statuia Bavariei
Alte atracţii turistice faimoase sunt Grădina Englezească (Englischer Garten), o grădină din centrul oraşului ce conţine o secţiune nudistă, Deutsches Museum (Muzeul de Ştiinţă), şi Rathaus-Glockenspiel, un ceas ornat care mişcă figurine în vârful primăriei. Probabil cea mai faimoasă atracţie a cetăţii este Oktoberfest, o sărbătoare a berii lungă de două săptămâni de la sfâşitul lui septembrie şi începutul lui octombrie în fiecare an.
Alte clădiri faimoase din München includ Frauenkirche (Catedrala Doamnei Noastre) şi Olympiaturm (Turnul Olimpic, o staţie de transmitere TV şi radio).
Olympiaturm aminteşte de masacrul din München, care a avut loc în timpul olimpiadei de vară din 1972, ce a avut loc în oraş, în care terorişti ai grupului terorist palestinian "Septembrie Negru" au luat ostatici membri ai echipei olimpice a Israelului. O tentativă de salvare din partea guvernului vest-german nu a avut succes, rezultând în moartea ostaticilor israelieni, a 5 din terorişti şi a unuia din ofiţerii germani de poliţie. Finala Campionatului Mondial de Fotbal din 1974 a avut loc în acest oraş.
[modifică] Lângă München
Parcul englez din München
Palatul Nymphenburg
Dachau
[modifică] Economie
În München se află sediile centrale a companiilor germane Allianz AG, a producătorului de maşini BMW şi a firmei de înaltă tehnologie Siemens AG.
[modifică] Educaţie
[modifică] Universităţi şi colegii
München este un important centru universitar, cu o lungă listă de laureaţi ai Premiului Nobel de la Wilhelm Conrad Röntgen în 1901 până la Theodor Hänsch în 2005. München a devenit centru spiritual încă de pe vremea împăratului Ludovic IV când filozofi ca Michele di Cesena, Marsilio da Padova şi William of Ockham au găsit protecţie la curtea imperială. Ambele universităţi ale metropolei bavareze, Universitatea Ludwig Maximilian (LMU) şi Universitatea Tehnică (TUM) au primit titlul de universităţi de elită din partea unui comitet de selecţie [2], alături de Universitatea Tehnică Karlsruhe.
Clădirea principală a Universităţii Ludwig Maximilian München
Universitatea Ludwig Maximilian (Ludwig-Maximilians-Universität München, LMU), fondată în 1472 în Ingolstadt, mutată în München în 1826
Universitatea Tehnică (Technische Universität München, TUM), fondată în 1868
Universitatea de Stiinţe Aplicate München (Hochschule für angewandte Wissenschaften – FH München, HM), fondată în 1971
Centrul pentru Proprietatea Intelectuală München (Munich Intellectual Property Law Center, MIPLC) fondată în 2003
Universitatea Forţelor Armate Federale Germane, (Universität der Bundeswehr München) fondată în 1972
Pionierschule und Fachschule des Heeres für Bautechnik
Universitatea de Muzică şi Teatru München, (Hochschule für Musik und Theater München) fondată în 1830
Academia de Arte Frumoase München, (Akademie der Bildenden Künste München) fondată în 1808
Universitatea de Film şi Televiziune, (Hochschule für Fernsehen und Film) fondată în 1966
Hochschule für Philosophie München, fondată în 1925 in Pullach, mutată în München în 1971
Hochschule für Politik München
Katholische Stiftungsfachhochschule München, fondată în 1971
Munich Business School (MBS)
European School of Management and Technology (ESMT)
[modifică] Instituţii de cercetare ştiinţifică
[modifică] Societatea Max Planck
Societatea Max Planck (Max-Planck-Gesellschaft zur Förderung der Wissenschaften e.V., MPG) este o organizaţie germană de cercetare, independentă, non-profit, cu sediul administrativ în München. Următoarele institute se află în zona metropolitană a Münchenului [3]:
Institutul Max Planck de Astrofizică (Max-Planck-Institut für Astrophysik , MPA), Garching
Institutul Max Planck de Biochimie (Max-Planck-Institut für Biochemie), Martinsried
Institutul Max Planck de Fizică Extraterestră (Max-Planck-Institut für extraterrestrische Physik), Garching
Institutul Max Planck de Ştiinţe Sociale Internaţionale (Max-Planck-Institut für ausländisches und internationales Sozialrecht), München
Institutul Max Planck pentru Proprietatea Intelectuală, Concurenţă şi Drept Fiscal (Max-Planck-Institut für Geistiges Eigentum, Wettbewerbs- und Steuerrecht), München
Institutul Max Planck de Neurobiologie (Max-Planck-Institut für Neurobiologie), Martinsried
Institutul Max Planck de Ornitologie (Max-Planck-Institut für Ornithologie), Seewiesen
Institutul Max Planck de Fizică (Max-Planck-Institut für Physik (Werner-Heisenberg-Institut)), München
Institutul Max Planck de Fizică a Plasmei (Max-Planck-Institut für Plasmaphysik), Garching
Institutul Max Planck de Psihiatrie (Max-Planck-Institut für Psychiatrie), München
Institutul Max Planck de Optică Cuantică (Max-Planck-Institut für Quantenoptik), Garching
[modifică] Societatea Fraunhofer
Societatea Fraunhofer (Fraunhofer-Gesellschaft zur Förderung der angewandten Forschung e.V., PhG) este o organizaţie de cercetare formată din 56 de institute specializate în diferite domenii ale ştiinţei aplicate [4]. În München se află:
Sediu central (Zentrale der Fraunhofer-Gesellschaft);
Institutul Fraunhofer pentru Sisteme de Comunicaţie (Fraunhofer-Einrichtung für Systeme der Kommunikationstechnik ESK);
Institutul Fraunhofer pentru Fiabilitate şi Microintegrare - filiala München (Fraunhofer-Institut für Zuverlässigkeit und Mikrointegration Institutsteil München IZM-M).
[modifică] Institute ale armatei
Armata germană (Bundeswehr) are în München următoarele institute de cercetare:
Institutul de Microbiologie al Armatei (Institut für Mikrobiologie der Bundeswehr);
Institutul de Farmacologie şi Toxicologie al Armatei (Institut für Pharmakologie und Toxikologie der Bundeswehr);
Institutul de Radiobiologie al Armatei (Institut für Radiobiologie der Bundeswehr).
[modifică] Alte institute
Institutul Goethe - sediul central
Institut für Rundfunktechnik (IRT)
Deutsches Jugendinstitut (DJI)
[modifică] Transport
[modifică] Transport aerian
Aeroportul Internaţional Franz Josef Strauss München
Aeroportul din München a fost numit după Franz Josef Strauss. Liniile subterane S1 şi S8 fac legătura cu aeroportul.
München are un sistem public de transport dezvoltat, incluzând linii de metrou, tren suburban, tramvai şi autobuz. Transportul local este supervizat de Münchner Verkehrs- und Tarifverbund.
[modifică] Oraşe înfrăţite
Edinburgh, din 1954
Verona, din 1960
Bordeaux, din 1964
Sapporo, din 1972
Cincinnati, din 1989
Kiev, din 1989
Harare, din 1996
Numele oraşului München provine de la latinescul "monachus" ("călugăr").
[modifică] Istorie
Aşezarea a fost fondată sub numele Munichen în 1158 de către Henric Inimă de Leu, duce de Saxonia; o jumătatate de secol mai târziu a primit statut de cetate şi a fost fortificată.
În 1327, întreg oraşul a fost distrus de foc, dar a fost reconstruit câţiva ani mai târziu de către Ludovic IV, conducătorul Sfântului Imperiu Roman în acel moment. Prima instituţie academică a oraşului, Academia Bavareză de Ştiinţe, a fost fondată în 1759.
În 1806, a devenit capitală a regatului Bavaria. Douăzeci de ani mai târziu o altă prestigioasă instituţie educaţională, Universitatea Landshut, şi-a pus bazele în München.
În 1882 în oraş a fost introdusă iluminarea electrică.
München a fost oraşul unde Trandafirul Alb (germană: Die Weiße Rose), un grup de studenţi, a format o mişcare anti-nazistă din iunie 1942 până în februarie 1943. Au fost arestaţi pentru că au distribuit prospecte în Universitatea din München.
Oraşul a fost lovit grav în timpul celui de Al Doilea Război Mondial dar, după ocupaţia americană (1945), a fost reconstruit după un plan meticulos.
[modifică] Obiective turistice
Munchen este o populară destinaţie turistică, fiind numită capitala secretă a Germaniei. Piaţa Marienplatz (numită după o coloană ce se găseşte în centrul său), cu noua si vechea Primarie, atragatorare prin turnurile lor, figurează scene medievale. Peterskirche este cea mai veche biserică din centru. Totuşi catedrala Frauenkirche este cea mai faimoasă biserică din centrul oraşului, prin spectaculoasa sa arhitectură medievală. Înăltimea turnurilor sale, 99 metri, limitează începând din 2004, noile clădiri ale oraşului.
Oraşul are mai multe muzee de artă, printre care şi Alte Pinakothek, Neue Pinakothek, şi Pinakothek der Moderne.
Fişier:Munich Bavaria small.jpg
Statuia Bavariei
Alte atracţii turistice faimoase sunt Grădina Englezească (Englischer Garten), o grădină din centrul oraşului ce conţine o secţiune nudistă, Deutsches Museum (Muzeul de Ştiinţă), şi Rathaus-Glockenspiel, un ceas ornat care mişcă figurine în vârful primăriei. Probabil cea mai faimoasă atracţie a cetăţii este Oktoberfest, o sărbătoare a berii lungă de două săptămâni de la sfâşitul lui septembrie şi începutul lui octombrie în fiecare an.
Alte clădiri faimoase din München includ Frauenkirche (Catedrala Doamnei Noastre) şi Olympiaturm (Turnul Olimpic, o staţie de transmitere TV şi radio).
Olympiaturm aminteşte de masacrul din München, care a avut loc în timpul olimpiadei de vară din 1972, ce a avut loc în oraş, în care terorişti ai grupului terorist palestinian "Septembrie Negru" au luat ostatici membri ai echipei olimpice a Israelului. O tentativă de salvare din partea guvernului vest-german nu a avut succes, rezultând în moartea ostaticilor israelieni, a 5 din terorişti şi a unuia din ofiţerii germani de poliţie. Finala Campionatului Mondial de Fotbal din 1974 a avut loc în acest oraş.
[modifică] Lângă München
Parcul englez din München
Palatul Nymphenburg
Dachau
[modifică] Economie
În München se află sediile centrale a companiilor germane Allianz AG, a producătorului de maşini BMW şi a firmei de înaltă tehnologie Siemens AG.
[modifică] Educaţie
[modifică] Universităţi şi colegii
München este un important centru universitar, cu o lungă listă de laureaţi ai Premiului Nobel de la Wilhelm Conrad Röntgen în 1901 până la Theodor Hänsch în 2005. München a devenit centru spiritual încă de pe vremea împăratului Ludovic IV când filozofi ca Michele di Cesena, Marsilio da Padova şi William of Ockham au găsit protecţie la curtea imperială. Ambele universităţi ale metropolei bavareze, Universitatea Ludwig Maximilian (LMU) şi Universitatea Tehnică (TUM) au primit titlul de universităţi de elită din partea unui comitet de selecţie [2], alături de Universitatea Tehnică Karlsruhe.
Clădirea principală a Universităţii Ludwig Maximilian München
Universitatea Ludwig Maximilian (Ludwig-Maximilians-Universität München, LMU), fondată în 1472 în Ingolstadt, mutată în München în 1826
Universitatea Tehnică (Technische Universität München, TUM), fondată în 1868
Universitatea de Stiinţe Aplicate München (Hochschule für angewandte Wissenschaften – FH München, HM), fondată în 1971
Centrul pentru Proprietatea Intelectuală München (Munich Intellectual Property Law Center, MIPLC) fondată în 2003
Universitatea Forţelor Armate Federale Germane, (Universität der Bundeswehr München) fondată în 1972
Pionierschule und Fachschule des Heeres für Bautechnik
Universitatea de Muzică şi Teatru München, (Hochschule für Musik und Theater München) fondată în 1830
Academia de Arte Frumoase München, (Akademie der Bildenden Künste München) fondată în 1808
Universitatea de Film şi Televiziune, (Hochschule für Fernsehen und Film) fondată în 1966
Hochschule für Philosophie München, fondată în 1925 in Pullach, mutată în München în 1971
Hochschule für Politik München
Katholische Stiftungsfachhochschule München, fondată în 1971
Munich Business School (MBS)
European School of Management and Technology (ESMT)
[modifică] Instituţii de cercetare ştiinţifică
[modifică] Societatea Max Planck
Societatea Max Planck (Max-Planck-Gesellschaft zur Förderung der Wissenschaften e.V., MPG) este o organizaţie germană de cercetare, independentă, non-profit, cu sediul administrativ în München. Următoarele institute se află în zona metropolitană a Münchenului [3]:
Institutul Max Planck de Astrofizică (Max-Planck-Institut für Astrophysik , MPA), Garching
Institutul Max Planck de Biochimie (Max-Planck-Institut für Biochemie), Martinsried
Institutul Max Planck de Fizică Extraterestră (Max-Planck-Institut für extraterrestrische Physik), Garching
Institutul Max Planck de Ştiinţe Sociale Internaţionale (Max-Planck-Institut für ausländisches und internationales Sozialrecht), München
Institutul Max Planck pentru Proprietatea Intelectuală, Concurenţă şi Drept Fiscal (Max-Planck-Institut für Geistiges Eigentum, Wettbewerbs- und Steuerrecht), München
Institutul Max Planck de Neurobiologie (Max-Planck-Institut für Neurobiologie), Martinsried
Institutul Max Planck de Ornitologie (Max-Planck-Institut für Ornithologie), Seewiesen
Institutul Max Planck de Fizică (Max-Planck-Institut für Physik (Werner-Heisenberg-Institut)), München
Institutul Max Planck de Fizică a Plasmei (Max-Planck-Institut für Plasmaphysik), Garching
Institutul Max Planck de Psihiatrie (Max-Planck-Institut für Psychiatrie), München
Institutul Max Planck de Optică Cuantică (Max-Planck-Institut für Quantenoptik), Garching
[modifică] Societatea Fraunhofer
Societatea Fraunhofer (Fraunhofer-Gesellschaft zur Förderung der angewandten Forschung e.V., PhG) este o organizaţie de cercetare formată din 56 de institute specializate în diferite domenii ale ştiinţei aplicate [4]. În München se află:
Sediu central (Zentrale der Fraunhofer-Gesellschaft);
Institutul Fraunhofer pentru Sisteme de Comunicaţie (Fraunhofer-Einrichtung für Systeme der Kommunikationstechnik ESK);
Institutul Fraunhofer pentru Fiabilitate şi Microintegrare - filiala München (Fraunhofer-Institut für Zuverlässigkeit und Mikrointegration Institutsteil München IZM-M).
[modifică] Institute ale armatei
Armata germană (Bundeswehr) are în München următoarele institute de cercetare:
Institutul de Microbiologie al Armatei (Institut für Mikrobiologie der Bundeswehr);
Institutul de Farmacologie şi Toxicologie al Armatei (Institut für Pharmakologie und Toxikologie der Bundeswehr);
Institutul de Radiobiologie al Armatei (Institut für Radiobiologie der Bundeswehr).
[modifică] Alte institute
Institutul Goethe - sediul central
Institut für Rundfunktechnik (IRT)
Deutsches Jugendinstitut (DJI)
[modifică] Transport
[modifică] Transport aerian
Aeroportul Internaţional Franz Josef Strauss München
Aeroportul din München a fost numit după Franz Josef Strauss. Liniile subterane S1 şi S8 fac legătura cu aeroportul.
München are un sistem public de transport dezvoltat, incluzând linii de metrou, tren suburban, tramvai şi autobuz. Transportul local este supervizat de Münchner Verkehrs- und Tarifverbund.
[modifică] Oraşe înfrăţite
Edinburgh, din 1954
Verona, din 1960
Bordeaux, din 1964
Sapporo, din 1972
Cincinnati, din 1989
Kiev, din 1989
Harare, din 1996
Salzburg descriere
Oraşul Salzburg a fost populat încă de timpuriu, din perioada neolitică, în mare parte datorită salinelor din zonă. Săpăturile arheologice au scos la iveală relicve preistorice: în aproximativ 1000 î.C. se găsea aici o colonie destul de numeroasă de iliri, atrasă de exploatarea salinelor de pe Dürnberg, lângă Hallein. După 400 de ani locul este ocupat de celţi. Începând cu 15 î.C. micile comunităţi umane din zonă formează un oraş pe malurile râului Salzach. Romanii îl denumesc în timpul împaratului Claudius (41-45 î.C.) Juvavum şi îl recunosc ca municipiu, fiind unul din cele mai importante oraşe ale provinciei Noricum.
Următorul moment semnificativ în istoria Salzburg-ului o constituie, în anul 700 d.C., venirea misionarului Rupert în oraş. Acesta construieşte o biserică închinată apostolului Petru (Peterskirche) şi renovează mânăstirea (Peterskloster) existentă. De asemenea, pune temeliile unei mânăstiri de măicuţe pe muntele Nonnberg. Rupert este considerat întemeietorul oraşului Salzburg.
În secolul al VIII-lea, în timpul domniei lui Carol cel Mare, Salzburg devine capitala domnitorilor bavarezi, este numit dioceză şi arhidioceză şi deţine proprietăţi vaste împrejurul oraşului. În anul 1077 începe construcţia fortăreţei de la Salzurg, Festung Hohensalzburg, pe ruinele uni castel roman. Între sec XIII-XVII se construiesc zidurile oraşului.
Imaginea barocă actuală a oraşului datează din secolul al XVII-lea, când arhiepiscopii Wolf Dietrich von Raitenau, Markus Sittikus von Hohenems şi Paris Lodron pun în aplicare concepţia ahitecturală a lui Wolf Dietrich.
În 1816 Salzburg trece sub administraţia Austriei. Doi ani mai târziu, în urma unui incendiu puternic, oraşul nou este distrus în întregime.
În anul 1920 se pun bazele festivalului oraşului (Salzburger Festspiele), importantă manifestare culturală anuală, a cărei tradiţie s-a păstrat până în zilele noastre. În anii 1960 se construieşte un spaţiu destinat acestor festivităţi (Festspielhaus).
În 1997 oraşul vechi Salzburg este inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO
[modifică] Mozart în Salzburg
Casa natală a lui Mozart
La 27 ianuarie 1756 se naşte Wolfgang Amadeus Mozart, într-o casă de pe Getreidegasse, la numărul 9. Această casă era cunoscută şi sub numele de casa maestrului de dans (Tanzmeisterhaus), deoarece aici luase fiinţă, în anul 1711, o şcoală de dans pentru nobili, şcoală care, pe lângă orele de dans, mai oferea şi cursuri de bune-maniere şi comportare în societate. În această clădire au fost organizate câteodata chiar baluri ale înaltei societăţi din Salzburg. Proprietarul casei, – în acea perioadă - Franz Karl Gottlieb Speckner, avea legături strânse de prietenie cu tatăl lui Mozart şi fusese chiar martor la cununia părinţilor lui Mozart. În anul 1765 familia Mozart a decis că spaţiul respectiv era prea mic şi a decis să se mute, lucru care a fost amânat până în 1773, când, după a treia călătorie a lui Mozart şi a tatălui lui la Viena, familia se mută într-o casă în piaţa Hannibal ('Hannibalplatz') – astăzi 'Makartplatz', la numărul 8. O seamă de muzicieni au fost musafiri ai familiei iar Mozart a compus aici între 1773 şi 1780 simfonii, serenade, concerte pentru vioară şi pian, arii, etc. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, casa de pe Getreidegasse a fost pe treisfert distrusă de o bombă. În anul 1955, organizaţia internaţională Mozarteum reuşeşte să vândă bucata de casă ramasă. În anul 1994 această bucată a fost dărâmată şi s-a început reconstrucţia clăridii, care este în momentul de faţă muzeu Mozart.
[modifică] Personalităţi locale
[modifică] Muzicieni
Mönch von Salzburg (secolul XIV)
Paul Hofhaimer (1459-1537)
Johann Stadlmayr (ca. 1575-1648)
Bartholomäus Riedl († 1688)
Heinrich Ignaz Franz Biber (1644-1704)
Georg Muffat (1653-1704)
Leopold Mozart (1719-1787)
Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791)
Michael Haydn (1737-1806)
Sigismund von Neukomm (1778-1858)
Joseph Mohr (1792-1848)
Joseph Messner (1893-1969)
Cesar Bresgen (1913-1988)
Herbert von Karajan (1908-1989)
[modifică] Scriitori
Georg Trakl (1887-1914)
Stefan Zweig
Thomas Bernhard
Peter Handke
[modifică] Oameni de ştiinţă
Theophrastus Bombastus von Hohenheim (Paracelsus)
Christian Doppler
[modifică] Actori
Hans Makart
[modifică] Pictori
Josef Bergler
[modifică] Sport
Salzburg a fost oraş candidat pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2010, dar a pierdut în faţa Vancouverului, Canada. În 2005 a candidat pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2014, dar a fost eliminat după prima rundă de vot ce a avut loc în Guatemala City pe 4 iulie 2007; Soci, Rusia a fost ales să găzduiască Jocurile Olimpice de iarnă din 2014.
Echipa de fotbal SV Austria Salzburg a ajuns în finala Cupei UEFA în 1994. Pe 6 aprilie 2005 Red Bull a cumpărat clubul, redenumindu-l FC Red Bull Salzburg. Stadionul echipei Red Bull Salzburg este Wals Siezenheim Stadium situat într-o suburbie a Salzburgului; va fi una din locaţiile Campionatului European de Fotbal 2008.
Uniunea Internaţională de Biatlon are sediul în Salzburg din iunie 1999[1].
[modifică] Alte evenimente
Premiul multimedia Europrix se acordă în Salzburg.
Următorul moment semnificativ în istoria Salzburg-ului o constituie, în anul 700 d.C., venirea misionarului Rupert în oraş. Acesta construieşte o biserică închinată apostolului Petru (Peterskirche) şi renovează mânăstirea (Peterskloster) existentă. De asemenea, pune temeliile unei mânăstiri de măicuţe pe muntele Nonnberg. Rupert este considerat întemeietorul oraşului Salzburg.
În secolul al VIII-lea, în timpul domniei lui Carol cel Mare, Salzburg devine capitala domnitorilor bavarezi, este numit dioceză şi arhidioceză şi deţine proprietăţi vaste împrejurul oraşului. În anul 1077 începe construcţia fortăreţei de la Salzurg, Festung Hohensalzburg, pe ruinele uni castel roman. Între sec XIII-XVII se construiesc zidurile oraşului.
Imaginea barocă actuală a oraşului datează din secolul al XVII-lea, când arhiepiscopii Wolf Dietrich von Raitenau, Markus Sittikus von Hohenems şi Paris Lodron pun în aplicare concepţia ahitecturală a lui Wolf Dietrich.
În 1816 Salzburg trece sub administraţia Austriei. Doi ani mai târziu, în urma unui incendiu puternic, oraşul nou este distrus în întregime.
În anul 1920 se pun bazele festivalului oraşului (Salzburger Festspiele), importantă manifestare culturală anuală, a cărei tradiţie s-a păstrat până în zilele noastre. În anii 1960 se construieşte un spaţiu destinat acestor festivităţi (Festspielhaus).
În 1997 oraşul vechi Salzburg este inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO
[modifică] Mozart în Salzburg
Casa natală a lui Mozart
La 27 ianuarie 1756 se naşte Wolfgang Amadeus Mozart, într-o casă de pe Getreidegasse, la numărul 9. Această casă era cunoscută şi sub numele de casa maestrului de dans (Tanzmeisterhaus), deoarece aici luase fiinţă, în anul 1711, o şcoală de dans pentru nobili, şcoală care, pe lângă orele de dans, mai oferea şi cursuri de bune-maniere şi comportare în societate. În această clădire au fost organizate câteodata chiar baluri ale înaltei societăţi din Salzburg. Proprietarul casei, – în acea perioadă - Franz Karl Gottlieb Speckner, avea legături strânse de prietenie cu tatăl lui Mozart şi fusese chiar martor la cununia părinţilor lui Mozart. În anul 1765 familia Mozart a decis că spaţiul respectiv era prea mic şi a decis să se mute, lucru care a fost amânat până în 1773, când, după a treia călătorie a lui Mozart şi a tatălui lui la Viena, familia se mută într-o casă în piaţa Hannibal ('Hannibalplatz') – astăzi 'Makartplatz', la numărul 8. O seamă de muzicieni au fost musafiri ai familiei iar Mozart a compus aici între 1773 şi 1780 simfonii, serenade, concerte pentru vioară şi pian, arii, etc. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, casa de pe Getreidegasse a fost pe treisfert distrusă de o bombă. În anul 1955, organizaţia internaţională Mozarteum reuşeşte să vândă bucata de casă ramasă. În anul 1994 această bucată a fost dărâmată şi s-a început reconstrucţia clăridii, care este în momentul de faţă muzeu Mozart.
[modifică] Personalităţi locale
[modifică] Muzicieni
Mönch von Salzburg (secolul XIV)
Paul Hofhaimer (1459-1537)
Johann Stadlmayr (ca. 1575-1648)
Bartholomäus Riedl († 1688)
Heinrich Ignaz Franz Biber (1644-1704)
Georg Muffat (1653-1704)
Leopold Mozart (1719-1787)
Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791)
Michael Haydn (1737-1806)
Sigismund von Neukomm (1778-1858)
Joseph Mohr (1792-1848)
Joseph Messner (1893-1969)
Cesar Bresgen (1913-1988)
Herbert von Karajan (1908-1989)
[modifică] Scriitori
Georg Trakl (1887-1914)
Stefan Zweig
Thomas Bernhard
Peter Handke
[modifică] Oameni de ştiinţă
Theophrastus Bombastus von Hohenheim (Paracelsus)
Christian Doppler
[modifică] Actori
Hans Makart
[modifică] Pictori
Josef Bergler
[modifică] Sport
Salzburg a fost oraş candidat pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2010, dar a pierdut în faţa Vancouverului, Canada. În 2005 a candidat pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2014, dar a fost eliminat după prima rundă de vot ce a avut loc în Guatemala City pe 4 iulie 2007; Soci, Rusia a fost ales să găzduiască Jocurile Olimpice de iarnă din 2014.
Echipa de fotbal SV Austria Salzburg a ajuns în finala Cupei UEFA în 1994. Pe 6 aprilie 2005 Red Bull a cumpărat clubul, redenumindu-l FC Red Bull Salzburg. Stadionul echipei Red Bull Salzburg este Wals Siezenheim Stadium situat într-o suburbie a Salzburgului; va fi una din locaţiile Campionatului European de Fotbal 2008.
Uniunea Internaţională de Biatlon are sediul în Salzburg din iunie 1999[1].
[modifică] Alte evenimente
Premiul multimedia Europrix se acordă în Salzburg.
Berna descriere
Berna a fost întemeiată în 1191 de către ducele Berchthold V de Zähringen, care a numit oraşul "Berna" pentru că, după legende, ar fi ucis un urs (Bär în germană). Berchthold al V-lea avea un plan clar: a aşezat oraşul pe o peninsulă a râului Aare, ca să fie protejată în mod natural din trei laturi, iar a patra latură era să fie protejată de un zid şi un turn de apărare. Astfel, a început clădirea acolo unde râul face o buclă de 180°, în aşa numitul "colţ de jos", (Nydegg). Protecţia ideală i-a permis să se dezvolte rapid şi să-si extinda limita înspre vest: până în 1256, turnul de apărare era Zytglogge (turnul cu ceas), succedat de Käfigturm (turnul cu închisoare) până în 1345 şi de Christoffelturm (turnul lui Sf. Cristof, amplasat în apropierea locului pe care se găseşte actuala gara centrală, dar demolat în 1865) până în 1622. În timpul Războiului de Treizeci de Ani, două protecţii adiţionale au fost construite: Schanze (şanţul) cel mare şi cel mic. Zona protejată astfel a fost destul de mare pentru dezvoltarea oraşului până în secolul XIX.
Când Berchtold al V-lea a murit fără moştenitor în 1218, Sfântul Împărat Romano-German Frederic II a decretat ca Berna să fie un oraş imperial liber. Dacă n-ar fi fost cazul, Împăratul ar fi putut prelua conducerea oraşului datorită lipsei unui moştenitor. Pe acest act, Berna l-a revalidat în 1273 după ce Imperiul rămăsese fără împărat timp de 23 de ani. Acum, cercetătorii bănuiesc ca actul iniţial fusese un fals. În 1353 Berna face un tratat cu tânără confederaţie elveţiană (al 8-lea membru), în care alianţă s-a dovedit a fi un membru foarte puternic. Cu dorinţa de a-şi asigura venituri din tranzituri est-vest, oraşul a început să se expande către nord şi către sud. În acest scop a cucerit Aargau în 1415 şi Vaud în 1536, precum şi alte teritorii, devenind astfel cel mai mare oraş-stat din nordul Munţilor Alpi.
Berna pierde o luptă împotriva francezilor în timpul războaiele napoleoniene şi este ocupată în data de 6 martie 1798 şi pierde majoritatea teritoriilor cucerite. După plecarea francezilor în 1802, Elveţia modernă îşi ia încet forma actuală şi prin constituţia din 1848, Berna devine sediul guvernului confederaţiei, de facto capitala Elveţiei.
Oraşul a întreţinut întotdeauna relaţii de bună vecinătate cu Zũrich, iar în anul 1353 s-a unit cu Confederaţia Helvetică. Totodată, Berna a fost influenţată de mişcarea Reformei şi a adoptat protestantismul. După ce a devenit parte a Elveţiei, cuceririle teritoriale ale Bernei şi-au câştigat suveranitatea, dar oraşul a continuat să joace un rol important. Berna a manifestat întotdeauna o oarecare neîncredere în progresul industrial, atitudine care nu s-a schimbat nici în prezent. Caracterul conservator al oraşului se manifestă şi în grija deosebită acordată dialectului vorbit de locuitori şi în ziua de astăzi.
[modifică] Geografie
Peninsula oraşului Berna, seara
Berna se află în câmpia Elveţiei, aproximativ în centrul ţării. Peisajul din împrejurimi a fost format de gheţari în timpul ultimei glaciaţii. Este situată la o altitudine de 542 metri, iar doi munţi se află la marginea oraşului: Muntele Gurten cu o altitudine de 858 metri şi muntele Bantiger cu o altitudine de 947 metri. Observatorul din Berna este originea (600 000/200 000) sistemului de coordonate elveţian, iar coordonatele internaţionale sunt 46° 57' nord, 7° 25' est. Centrul oraşului Berna este aşezat pe o peninsulă formată de râul Aare, dar din secolul XIX cartiere noi s-au format dincolo de râu, care sunt accesibile prin poduri înalte.
[modifică] Transporturi
Transporturile publice sunt foarte dezvoltate. Există trei linii de tramvaie şi numeroase linii de autobuze care comunică cu toate cartierele ale oraşului şi cu localitătile din periferie. Trenurile conectează Berna cu restul Elveţiei şi Europei. Puţin în afară oraşului se află un mic aeroport, Bern-Belp, care oferă câteva zboruri internaţionale (mai ales înspre Germania şi Austria).
De menţionat mai este cel mai scurt funicular public din Europa, lung de 106 metri, care face legătura între Bundeshaus (palatul parlamentului) şi cartierul Marzili.
Poduri înalte au fost construite pentru a uşura accessul la cartiere dincolo de râu. Primul a fost în 1843 podul Nydegg cu o lungime de 190 metri, apoi au urmat în 1883 podul Kirchenfeld cu 229 metri, în 1898 podul Kornhaus cu 382 metri, în 1930 podul Lorraine cu 178 metri, şi pe urmă în 1962 podul Monbijou cu o lungime de 337,5 metri.
Panorama
[modifică] Instituţii şi locuri
După un incendiu în 1405, în care oraşul a fost distrus în mare parte, a fost reconstruit din molasă. Culoarea verzuie a clădirilor din centrul oraşului este tipică pentru Berna. Centrul medieval a fost înscris pe lista UNESCO a Patrimonului Cultural Mondial şi include trotuarele acoperite (arcade) şi fântâni decorate cu statui.
Alte monumente importante sunt: Zytglogge, un turn medieval cu un ceas foarte elaborat cu păpuşi care se mişcă, Münster, o catedrală gothică din Secolul XV şi primăria din acelaşi secol. Încă din Secolul XVI se găseşte la Berna o groapă cu urşi, care se află dincolo de podului Nydegg. Bundeshaus, palatul parlamentului, care a fost construit între 1852 şi 1902 poate şi el fi vizitat.
În afară de monumente, oraşul Berna mai oferă parcul zoologic Dälhölzli, grădina cu trandafiri Rosengarten (care a fost un cimitir înainte să fie transformată în parc în 1913), şi piscina Marzili, situată direct în râul Aare.
[modifică] Populaţie
Oraşul Berna are o populaţie de 127.000, 300.000 cu periferia. Este al patrulea oraş din Elveţia după Zürich, Geneva şi Basel. Personalităţi cunoscute includ omul de stiinţă Albrecht von Haller, scriitorul şi preotul Albert Bitzius alias Jeremias Gotthelf şi pictorii Ferdinand Hodler şi Paul Klee. Fizicianul Albert Einstein, născut în Germania dar mai târziu naturalizat elveţian a elaborat teoria relativităţiii fiind angajat la oficiu de patente din Berna.
[modifică] Limbi
Limbile oficiale sunt germană şi franceză dar limba vorbită de majoritatea populaţiei este Bärndütsch (dialectul german din Berna). Minoritatea francofonă are o şcoală şi o biserică proprii. Doar foarte puţini mai vorbesc Matteänglisch, o limbă secretă folosită în trecut de muncitorii din cartierul Matte, unele cuvinte fiind chiar acum folosite în Bärndütsch.
[modifică] Religii
Evanghelici reformaţi: 64%
Romano catolici: 27%
Când Berchtold al V-lea a murit fără moştenitor în 1218, Sfântul Împărat Romano-German Frederic II a decretat ca Berna să fie un oraş imperial liber. Dacă n-ar fi fost cazul, Împăratul ar fi putut prelua conducerea oraşului datorită lipsei unui moştenitor. Pe acest act, Berna l-a revalidat în 1273 după ce Imperiul rămăsese fără împărat timp de 23 de ani. Acum, cercetătorii bănuiesc ca actul iniţial fusese un fals. În 1353 Berna face un tratat cu tânără confederaţie elveţiană (al 8-lea membru), în care alianţă s-a dovedit a fi un membru foarte puternic. Cu dorinţa de a-şi asigura venituri din tranzituri est-vest, oraşul a început să se expande către nord şi către sud. În acest scop a cucerit Aargau în 1415 şi Vaud în 1536, precum şi alte teritorii, devenind astfel cel mai mare oraş-stat din nordul Munţilor Alpi.
Berna pierde o luptă împotriva francezilor în timpul războaiele napoleoniene şi este ocupată în data de 6 martie 1798 şi pierde majoritatea teritoriilor cucerite. După plecarea francezilor în 1802, Elveţia modernă îşi ia încet forma actuală şi prin constituţia din 1848, Berna devine sediul guvernului confederaţiei, de facto capitala Elveţiei.
Oraşul a întreţinut întotdeauna relaţii de bună vecinătate cu Zũrich, iar în anul 1353 s-a unit cu Confederaţia Helvetică. Totodată, Berna a fost influenţată de mişcarea Reformei şi a adoptat protestantismul. După ce a devenit parte a Elveţiei, cuceririle teritoriale ale Bernei şi-au câştigat suveranitatea, dar oraşul a continuat să joace un rol important. Berna a manifestat întotdeauna o oarecare neîncredere în progresul industrial, atitudine care nu s-a schimbat nici în prezent. Caracterul conservator al oraşului se manifestă şi în grija deosebită acordată dialectului vorbit de locuitori şi în ziua de astăzi.
[modifică] Geografie
Peninsula oraşului Berna, seara
Berna se află în câmpia Elveţiei, aproximativ în centrul ţării. Peisajul din împrejurimi a fost format de gheţari în timpul ultimei glaciaţii. Este situată la o altitudine de 542 metri, iar doi munţi se află la marginea oraşului: Muntele Gurten cu o altitudine de 858 metri şi muntele Bantiger cu o altitudine de 947 metri. Observatorul din Berna este originea (600 000/200 000) sistemului de coordonate elveţian, iar coordonatele internaţionale sunt 46° 57' nord, 7° 25' est. Centrul oraşului Berna este aşezat pe o peninsulă formată de râul Aare, dar din secolul XIX cartiere noi s-au format dincolo de râu, care sunt accesibile prin poduri înalte.
[modifică] Transporturi
Transporturile publice sunt foarte dezvoltate. Există trei linii de tramvaie şi numeroase linii de autobuze care comunică cu toate cartierele ale oraşului şi cu localitătile din periferie. Trenurile conectează Berna cu restul Elveţiei şi Europei. Puţin în afară oraşului se află un mic aeroport, Bern-Belp, care oferă câteva zboruri internaţionale (mai ales înspre Germania şi Austria).
De menţionat mai este cel mai scurt funicular public din Europa, lung de 106 metri, care face legătura între Bundeshaus (palatul parlamentului) şi cartierul Marzili.
Poduri înalte au fost construite pentru a uşura accessul la cartiere dincolo de râu. Primul a fost în 1843 podul Nydegg cu o lungime de 190 metri, apoi au urmat în 1883 podul Kirchenfeld cu 229 metri, în 1898 podul Kornhaus cu 382 metri, în 1930 podul Lorraine cu 178 metri, şi pe urmă în 1962 podul Monbijou cu o lungime de 337,5 metri.
Panorama
[modifică] Instituţii şi locuri
După un incendiu în 1405, în care oraşul a fost distrus în mare parte, a fost reconstruit din molasă. Culoarea verzuie a clădirilor din centrul oraşului este tipică pentru Berna. Centrul medieval a fost înscris pe lista UNESCO a Patrimonului Cultural Mondial şi include trotuarele acoperite (arcade) şi fântâni decorate cu statui.
Alte monumente importante sunt: Zytglogge, un turn medieval cu un ceas foarte elaborat cu păpuşi care se mişcă, Münster, o catedrală gothică din Secolul XV şi primăria din acelaşi secol. Încă din Secolul XVI se găseşte la Berna o groapă cu urşi, care se află dincolo de podului Nydegg. Bundeshaus, palatul parlamentului, care a fost construit între 1852 şi 1902 poate şi el fi vizitat.
În afară de monumente, oraşul Berna mai oferă parcul zoologic Dälhölzli, grădina cu trandafiri Rosengarten (care a fost un cimitir înainte să fie transformată în parc în 1913), şi piscina Marzili, situată direct în râul Aare.
[modifică] Populaţie
Oraşul Berna are o populaţie de 127.000, 300.000 cu periferia. Este al patrulea oraş din Elveţia după Zürich, Geneva şi Basel. Personalităţi cunoscute includ omul de stiinţă Albrecht von Haller, scriitorul şi preotul Albert Bitzius alias Jeremias Gotthelf şi pictorii Ferdinand Hodler şi Paul Klee. Fizicianul Albert Einstein, născut în Germania dar mai târziu naturalizat elveţian a elaborat teoria relativităţiii fiind angajat la oficiu de patente din Berna.
[modifică] Limbi
Limbile oficiale sunt germană şi franceză dar limba vorbită de majoritatea populaţiei este Bärndütsch (dialectul german din Berna). Minoritatea francofonă are o şcoală şi o biserică proprii. Doar foarte puţini mai vorbesc Matteänglisch, o limbă secretă folosită în trecut de muncitorii din cartierul Matte, unele cuvinte fiind chiar acum folosite în Bärndütsch.
[modifică] Religii
Evanghelici reformaţi: 64%
Romano catolici: 27%
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
